Încă de acum 2 ani am spus că dosarul electronic, prezentat în mod manipulator ca fiind în interesul pacientului, este de fapt o gravă încălcare a drepturilor acestuia. De altfel, aceasta este și explicația faptului că în lume doar două țări au implementat dosarul electronic obligatoriu și nu dintre țările care pot fi exemplu de democrație: Singapore și Letonia.
Într-un stat cu democrație formală și tendințe autoritare, cum este România, și în care nu există o legislație specială care să protejeze datele care circulă în sistem, a aduna toate informațiile despre o persoană într-un organism public creează posibilitatea abuzului. În orice moment autoritățile pot utiliza fără acordul pacientului aceste date. Concentrarea datelor la Casa de Asigurări poate duce la crearea unei baze de date care poate fi utilizată ilegal de o serie de alte identități (angajator, societăți de asigurări, firme de medicamente etc.).
Societățile de asigurări vor practica aceeași metodă. Marele firme de medicamente vor încerca să ajungă la această baza de date și să își construiască fie un plan de afaceri (concurența neloială), fie să își selecteze grupuri pentru cercetare. Și acestea sunt doar câteva exemple. Mi se va spune că va exista un modul de siguranță. Mă îndoiesc că acesta va fi și eficient.
În momentul în care s-a introdus sistemul SIUI, suportul hard a fost planificat cu o anumită putere de susținere a softului. De atunci pe același sistem s-au introdus rețeta electronică, cardul de sănătate etc. În aceste zile atât pacienții, cât și medicii au văzut cum cedează această platformă informatică suprasolicitată. În momentul în care pe aceeași platformă (alta nu există) se introduce și dosarul electronic nu mai există capacitatea de a introduce și un modul sigur de securitate. Dacă acest modul ar fi funcțional, întreg sistemul ar ceda. Las de o parte faptul că guvernanții se plâng că nu au bani pentru a crește cu 15% salariile personalului din Sănătate. De aici trag concluzia că nu au bani nici pentru a angaja personal care să introducă datele pacienților. Cu alte cuvinte tot medicii și asistentele medicale vor avea o atribuție în plus.
În concluzie: introducerea fără acordul pacientului a dosarului electronic și crearea unei baze de date care să cuprindă toate evenimentele medicale constituie o gravă încălcare a drepturilor pacienților care trebuie sancționată. P.S.: Se zvonește că un număr de foi de observații din diferite spitale au fost introduse deja fără ca pacienții să își dea acordul. Asta dovedește în plus că pentru unii drepturile omului sunt un lux.
Sursa: Vasile Astărăstoae