Asociaţia pentru Libertatea Românilor

Poporul acesta nu a murit! Poporul acesta încă mai trăiește!

Posts tagged Covid

Miting anti vaccinare obligatorie la Bacau – 26 iulie 2021. Avocat Marina Ioana Alexandru : “Avem soluții legale de refuz a testării periodice și implicit a vaccinării personalului medico-sanitar.”

 Protest-Bacau
Alianta Parintilor si #Starea de Libertatea au organizat duminica, 25 iulie, in Piata Tricolorului din Bacau un protest impotriva vaccinarii obligatorii:

„Suntem în război. E un război care se duce neconvențional, hibrid, împotriva poporului român. Acest razboi se duce pe mai multe paliere. Aici ne referim la sistemul de educatie si cel sanitar. Cu totii vedem in ce grad de degradare a ajuns sistemul educational.

Impunerea cu vaccinarea unui ser experimental este o „nationalizare”. Daca accepti sa fii cobai, sa te injectezi, atunci corpul nu-ti mai apartine. Nu ne mai apartine corpul daca acceptam vaccinarea obligatorie. Suntem intr-o situatie critica. Nu mai putem astepta sa speram ca ne apara altii. Cine sa ne apere? Ar fi o dictatura vaccinarea obligatorie. Trebuie sa luptam pentru drepturile noastre, impotriva acestei dictaturi.” a declarat un protestatar.

Urmariti inregistrarea video completa aici: https://web.facebook.com/pdiplan/videos/1128873584185779/?t=258

Sursa: https://www.bacau.net/foto-protest-in-centrul-bacaului-impotriva-vaccinarii-obligatorii-2/

 

Marele protest împotriva obligativității vaccinării și a pașapoartelor Covid va avea loc sâmbătă la ora 16 în Piața Universității, anunță Pompiliu Diplan

Protest 24iulie2021

 

Pompiliu Diplan îi invită pe români la marele protest de sâmbătă, 24 iulie, din Piața Universității, împotriva obligativității vaccinării și a segregării sociale prin impunerea pașapoartelor de vaccinare în toate contextele vieții publice. Starea de Libertate se pronunță împotriva vaccinării anti-Covid a copiilor, tinerilor și a personalului sanitar. Într-un cuvânt, împotriva dictaturii tehnico-medicale.
„O parte din noi și-au învins greșeala, minciuna și groaza. Vă chemăm pe toți pe 24 iulie să veniți alături de noi, să fim cu toții solidari în acest al XII-lea ceas. Trebuie să le spunem acestei clici oligarhice de crimă organizată împotriva poporului român că noi nu ne vaccinăm, nu vrem nici pașapoarte de vaccinare, nici mascarada lor Covid, nici dictatură medicală, nici vaccinarea copiilor. Nu vrem vaccinarea obligatorie și nici vaccinare forțată”, a declarat Pompiliu Diplan pentru Starea de Libertate.
„Românii sunt o forță!
Jos restricțiile!
„NU” pașaportului vaccinal!
Stop planurilor de vaccinare obligatorie!”, este sloganul prin care Starea de Libertate îi cheamă pe români la cel mai mare protest dinaintea închiderii în case, preconizate de guvernanți în septembrie-octombrie.

Așadar, toți cei care mai vor să respire și să se miște în libertate în țara lor sunt așteptați la protest sâmbătă, 24 iulie, de la ora 16, în Piața Universității.

Sursa: https://www.activenews.ro/
https://www.facebook.com/StareaDeLibertate

Notificare de refuz a testării periodice pentru SARS Cov 2 și a obligativității vaccinării anti COVID 19 a personalului medico-sanitar

Pornind de la modelul notificării  concepute de Asociația Medicilor pentru Consimțământ Informat, în colaborare cu medici și juriști s-a conceput notificarea atașată la acest articol,  pentru toate persoanele angajate în instituții sanitare care nu doresc  să fie testate periodic pentru virusul SARS Cov 2 și nici nu doresc să se vaccineze.

Va rugăm să descărcați notificarea, să o citiți și dacă sunteți de acord să o completați și să o expediați! Notificarea conține argumente medicale și juridice care arată injustețea măsurilor, faptul că sunt abuzive și că ignoră toate principiile medicale de până acum cu privire la bolile infecțioase, imunologie și vaccinologie.

Această notificare este răspunsul personalului medico-sanitar la măsurile abuzive ce se doresc a fi impuse prin ultima Metodologie  de supraveghere a COVID_19 actualizată pe 2 iulie 2021 și publicată pe site-ul Institutului de Sănătate Publică din România la adresa https://www.cnscbt.ro/index.php/info-medical/2549-definitii-de-caz-si-recomandari-de-prioritizare-a-testarii-pentru-covid-19-actualizare-02-07-2021 , măsuri ce se vor a fi impuse întregului personal medical din România.

Notificarea poate fi trimisă atât individual cât și  colectiv, trebuie completată și semnată în 3 exemplare pentru a fi expediată la unitatea angajatoare, la Ministerul Sănătății Sănătății (Strada Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti) în atenția ministrului și la Institutul Național de Sănătate Publică (Strada Doctor Leonte Anastasievici 1-3, sector 5, București 050463).

Mai exact, cu privire la aceste două aspecte- testarea periodică și vaccinarea- Metodologia prevede :

În vederea supravegherii, prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu SARS-CoV-2, personalul medico-sanitar si auxiliar asimptomatic care face parte din una din categoriile de mai jos: – nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă si care nu a avut niciodată boala; – nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schema de vaccinare incompletă si care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 zile de la data primului test pozitiv, se va testa* prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR o data la 7 zile. Conducerea unitatii medico-sanitare are obligatia verificarii rezultatului testarii si a instituirii masurilor care se impun. Testarea periodică poate înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete. *Aceasta testare se solicita in urmatoarele situatii: – in conditiile in care rata cumulata a incidentei cazurilor noi de imbolnavire din ultimele 14 zile, din unitatea administrativ teritoriala, raportata la 1000 de locuitori este mai mare sau egala cu 1,5; – pentru unitati sanitare care ingrijesc pacienti confirmati cu varianta delta a SARS-CoV-2, indiferent de rata de incidenta din unitatea administrativ teritoriala Personalul medico-sanitar si auxiliar asimptomatic vaccinat împotriva SARS-CoV-2 cu schema completă, precum si cel care a trecut prin boala, dar la care au trecut mai puțin de 180 zile de la data primului test pozitiv, documentat cu bilet de externare din spital si/sau buletinul de analiza cu rezultat pozitiv, nu necesita testare periodica. 

 

Prezentăm mai jos doar câteva din aspectele care arată că măsurile sunt abuzive:

1. Se ignoră faptul că personalul medico-sanitar este obligat să poarte echipament de protecție, astfel încât nu se poate contamina și deci nu poate răspândi boala. Chiar Metodologia de supraveghere a Covid-19 prevede că:

“Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator și a respectat distantarea fizica NU ESTE CONSIDERATA CONTACT DIRECT.”   Deci  personalul medico-sanitar nu are  cum să se infecteze prin contactul cu pacienții și în mod similar, nici pacienții nu au cum să se infecteze prin contactul cu personalul.

Ținând cont de aceste aspecte, este evident că declarația Doamnei Ministru a Sănătății, Ioana Mihăilă, nu este veridică. O cităm: ”atâta vreme cât vaccinul este extrem de sigur și disponibil gratuit trebuie să ne gândim și la binele pacientului. Când ne gândim la aceste aspecte, acest lucru îl avem în cap, pacientul sănătatea lui trebuie să fie pe primul loc. Din acest motiv dorim ca personalul medical care vine în contact direct cu pacientul să fie fie vaccinat, fie testat periodic“.

De fapt, singura concluzie logică pare a fi faptul că prin testarea periodică a personalului medico-sanitar, pe banii acestuia( ca și cum ar fi o sancțiune), este de fapt o metodă indirectă de constrângere pentru a se accepta vaccinarea anti-Covid-19.

2. Mai mult, Metodologia și factorii decidenți ignoră faptul că o parte din personalul medico-sanitar a trecut deja prin boală și are anticorpi în titru protector. In concluzie această parte a personalului nu trebuie testată și nici vaccinată.

3. Un alt aspect este cel al discriminării persoanelor nevaccinate față de persoanele vaccinate. Deși și cei vaccinați se pot contamina și pot face boala și implicit să o transmită altora, persoanelor vaccinate nu li se cere testare periodică și nici dovadă că au anticorpi în titru protector

4. Asistăm peste noapte la un proces de reinventare/inovare a informațiilor și datelor științifice din domeniul medical al bolilor infecțioase, imunologiei și vaccinării, informații și date care nu au fost niciodată contestate până în prezent și au fost confirmate de o îndelungată practică medicală.

Astfel se fac definiții de caz confirmat de boală și de deces Covid-19, de imunitate de turmă care ignoră întreaga practică și știință medicală de pînă acum, astfel încât se ajunge la o supradiagnosticare a bolii și o  mărire artificială a numărului de cazuri de bolnavi  de Covid-19 și a numărului de cazuri de deces Covid-19.

A. Imunitatea de turmă nu se obține doar prin vaccinare cum declară mai nou experții OMS, ci întotdeauna imunitatea de turmă s-a obținut prin trecerea prin boală  și vaccinare.

B. Niciodată pînă în prezent nu a fost suficient doar efectuarea unui test pentru a pune diagnosticul de boală. Este nevoie de multe criterii clinice și investigații paraclinice pentru a elimina alte boli cu simptome asemănătoare(diagnostic diferențial) și a pune un diagnostic cert de boală(diagnostic pozitiv). Așa s-a procedat până acum și așa este corect. Doar acum în cazul diagnosticului de “caz confirmat Covid” a devenit necesar și suficient ca o persoană  să fie depistată pozitiv la un test Antigen rapid/un test RT-PCR  pentru virusul SARS-Cov 2, fără a fi necesare prezența simptomelor și fără alte investigații suplimentare.

5. Niciodată nu s-au ignorat  până acum patologiile preexistente la o persoană care moare având un test pozitiv pentru o boală infecțioasă nou instalată (în speță Covid-19) considerându-se cu absolută certitudine, fără alte cercetări, că boala infecțioasă nou instalată, indiferent de intensitatea simptomelor, a determinat decesul în mod exclusiv.

 

Să reținem:

♦ Vaccinarea anti Covid -19  nu previne răspândirea bolii.

♦ Vaccinarea nu împiedică nici contaminarea, nici îmbolnăvirea și nici transmiterea virusului.

♦ Vaccinurile anti-Covid 19  nu au încheiate studiile de siguranță și eficacitate.

♦ Vaccinarea a fost transformată dintr-un act medical realizat cu scop preventiv, într-un act administrativ-politic ce ne este dovedit prin modul viclean de implementare, care nu are legătură cu sănătatea populației, ci exclusiv cu eradicarea dreptului și a libertății persoanei de a mai dispune de ea însăși.

Consimțământul pentru nici un tratament nu poate fi prezumat, condiționat și mai mult decât atât, este interzis a fi viciat. Actul medical este un serviciu oferit (nu impus), la solicitarea oricărei persoane care il cere, persoana aflată în nevoia de a-și proteja starea de sănătate, indiferent dacă dorește să o facă preventiv sau terapeutic, motiv pentru care, consimțământul acesteia trebuie să reprezinte acordul de voință informat, liber exprimat, expres, neechivoc și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ, respectiv eroarea, violența, dolul(viclenia) și leziunea.

Prin obligarea la vaccinarea în masă a persoanelor din România, precum și prin sancțiunile aplicate persoanelor care refuză vaccinarea, deși aparent, la nivel declarativ, scopul aplicării acestui act medical este acela de a “asigura dreptul la sănătate individuală și colectivă”, în fapt , se încalcă în mod flagrant dreptul pretins a fi apărat .

Facem un apel la personalul medico-sanitar să nu se lase manipulat și să ia atitudine în fața acestui tăvălug al vaccinării cu orice preț!

Este momentul să luăm atitudine!

Este momentul să ne facem auzită vocea!

 


Descărcați notificările (actualizate 28 iulie 2021):

Varianta 1-Notificare individuală                 Varianta 2-Notificare colectivă